Cota lui Giedrius Arlauskis continuă să crească exponențial cu fiecare lună petrecută în Ghencea. Acum, lituanianul este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 2,5 milioane de euro. El înregistrează cel mai spectaculos salt din întreg lotul roș-albaștrilor.
Considerat de mulți cel mai bun transfer făcut de Steaua în pauza competițională, Arlauskis a devenit un jucător de bază pentru campioană și a reușit să-l facă uitat pe Tătărușanu, plecat la finalul sezonului trecut la Fiorentina.
Dincolo de performanțele sportive, goalkeeper-ul de 26 de ani se poate transforma și într-o afacere extrem de profitabilă pentru Steaua. În momentul transferului în Ghencea, Arlauskis era cotat de transfermakt.de la 1 milion de euro, iar cota sa a crescut cu 700.000 de euro după doar 13 meciuri în tricoul campioanei României. Un salt impresionant, completat acum, la finalul turului, de o nouă îmbunătățire: lituanianul valorează 2,5 milioane de euro (lituanianul a atins punctul maxim, exact ca în 2010, când, după transferul la Rubin, transfermakt.de îl cota la 2,5 milioane de euro).
Din păcate, oficialii din Ghencea nu au avut încredere în portar de la început și i-au propus un contract pe un singur an. În aceste condiții, steliștii îl pot pierde gratis în vară, de aceea conducătorii fac tot posibilul să îi prelungească angajamentul. În cazul în care nu se va reuși acest lucru, nu e exclus ca fotbalistul baltic să fie lăsat să plece din iarnă, în schimbul unei sume de bani.
Arlauskis se află la a doua experiență în România, după ce în perioada 2008 – 2010 a jucat pentru Unirea Urziceni, club alături de care a cucerit titlul în Liga 1 și a evoluat în Liga Campionilor. În 2010, Arlauskis s-a transferat în Rusia, la Rubin Kazan, pentru suma de 1 milion de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER